Cum te poti proteja impotriva gripei

Mesaj de la conducerea școlii:

Având în vedere situația epidemiologică actuală, triajul zilnic se realizează de către părinți, acasă, iar cadrele didactice efectuează un triaj observațional zilnic, trimițând la cabinetul medical copiii care prezintă simptome respiratorii. Vă rugăm să nu trimiteți copiii la școala daca au febra, dureri de cap, de gât sau tuse.

ANUNT tichete sociale

Având în vedere continuitatea aplicării prevederilor OUG 133/2020, trebuia să identificăm elevii eligibili care nu au beneficiat de acest sprijin în anul școlar 2021-2022 și care îndeplinesc condițiile de eligibiliatte privind mediul net lunar pe membru de familie realizat în luna iulie 2022.

Tichete Sociale Sprijin  Educational,  Anul scolar 2022 / 2023

Beneficiari Criterii Eligibilitate* Note
 

Copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat preșcolar

 

 

Copilul este înscris într-o unitate de învățământ preșcolar, conform Legii educației naționale nr. 1 / 2011;

Venituri

venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (nivel VMG / VMI  luna iulie 2022)

Acordarea tichetelor este condiționată de frecvența regulată la grădiniță

Stimulentul educațional se acordă, la cerere, unuia dintre părinți

La stabilirea venitul lunar pe membru de familie vor fi exceptate categoriile de venituri enumerate in norme aplicare L 248/2015

(Art. 10 alin. (2), (alocati, burse, vmg, asf, etc. – enumerare non-exhaustiva)

 

Copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat primar

 

Venituri

venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (2.550 lei in iulie 2022); deci 1.275 lei / membru familie

La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, vor fi luate în considerare absolut toate veniturile è

Stimulentul educațional se acordă, la cerere, unuia dintre părinții elevului,

înregistrată până la data de 1 septembrie la Primarie sau la școala la care elevul este înscris.

Inclusiv: indemnizația de șomaj, creanțe legale, convenții civile de întreținere, indemnizații cu caracter permanent, alocații de stat pentru copii, alocații de întreținere pentru copii, burse pentru elevi și studenți, ajutorul acordat soțiilor celor care satisfac serviciul militar obligatoriu.

arenda, chiriile, alte fructe civile, naturale sau industriale, produse de acestea.

 

Copiii cei mai dezavantajați din învățământul de stat gimnazial

 

Venituri

venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (2.550 lei in 2020); deci 1.275 lei / membru familie

La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie, se iau în considerare absolut toate veniturile

Lege OUG 133/2020

Termen 9 septembrie 2022

Cerere Model cerere

8 Martie cu 5C

Dragi părinți, vă invităm să vă delectați cu frumusețea felicitărilor realizate la ora de dirigenție cu prilejul apropierii zilei de 8 Martie… O parte dintre felicitările copiilor vor lua drumul unui azil de bătrâni pentru toate bunicile care au rămas singure sau nu au nepoți care să se gândească la ele… 🦋 Vă rog să remarcați delicatețea și sensibilitatea mesajelor…

Din partea clasei a V-a C, un La Mulți Ani cu drag și sănătate tuturor doamnelor învățătoare, profesoare, mamelor, surorilor și bunicilor din lume!
diriginte prof. BĂLAJ LAURA-LIA

de’a Caragiale

Doamna profesor BĂLAJ LAURA-LIA, dirigintă la clasa a V-a C, ne transmite:

Dragi părinți, vă invităm să vă bucurați alături de noi de talentul și implicarea copiilor din clasa a V-a C. Ceea ce veți vedea în minutele următoare presupune inițiativă, curaj, efort și multă bucurie de viață…

Astăzi: ,,Vizită…” de Ion Luca Caragiale…