Programul UVT pentru elevi

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) are ca prioritate permanentă propunerea de oportunități care să sprijine dezvoltarea parcursului academic al elevilor, organizând un set divers de activități și evenimente dedicate acestora. În acest sens, venim spre dumneavoastră cu un program complex de activități dedicate elevilor – UVT pentru elevi.



Elevii au posibilitatea de a beneficia de: 

Programul de pregătire pentru examenul de bacalaureat (desfășurat în perioada 1 martie – 7 iunie 2025) – sesiuni de pregătire săptămânale, în fiecare zi de sâmbătă, pentru toate disciplinele pentru care elevii urmează să susțină probe scrise. Înscrierea pentru participarea la programul de pregătire se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR, iar detaliile complete sunt disponibile AICI.

Platformă cu resurse de învățare – bac.uvt.ro – pot accesa materiale didactice de pregătire și instrumente de testare pentru fiecare disciplină la care se susține probă scrisă în cadrul examenului de bacalaureat, precum și o serie de lecții video la disciplina limba și literatura române, toate pregătite și elaborate de cadre didactice universitare ale UVT.

Seria de webinare pentru elevi, facilitate de Serviciul de Consiliere și Sprijin pentru Studenți din cadrul Universității de Vest din Timișoara (SCSS – UVT) – susține elevii în procesul de dezvoltare personală și autocunoaștere, în așa fel încât aceștia să ia la finalul studiilor liceale o decizie responsabilă pentru viitorul lor profesional. Programul va începe cu webinarul „Secretul unei vieți împlinite”, în data de 12 martie 2025, urmând ca, timp de 9 săptămâni, în fiecare zi de miercuri, de la ora 15:00, să fie abordată o nouă tematică. Înscrierea pentru participarea la webinarele de dezvoltare personală se realizează prin completarea ACESTUI FORMULAR, iar detaliile complete sunt disponibile AICI.

Concursuri dedicate elevilor – prin facultățile componente, UVT organizează în acest an 26 de concursuri pentru elevi, în 16 domenii de studii, o parte dintre acestea oferind elevilor care obțin distincții condiții speciale în procesul de admitere la UVT. Regulamentele de organizare și desfășurare a concursurilor, calendarele acestora, tematicile abordate, dar și alte detalii, sunt disponibile AICI.

Sesiuni individuale de consiliere în carieră, pentru care aceștia se pot programa prin completarea ACESTUI FORMULAR. O altă resursă de care elevii pot beneficia, în scopul unei mai bune orientări spre un anumit traseu educațional și profesional, este platforma YTM, un instrument de testare psiho-vocațională dezvoltat de Universitatea de Vest din Timișoara. Mai multe detalii despre serviciile de consiliere în carieră și despre platforma YTM sunt disponibile AICI

West Summer University – pentru elevii din clasele a X-a și a XI-a: școala de vară West Summer University (WSU). Ediția WSU din anul 2025 se va desfășura în perioada 17.07 – 03.08.2025, iar înscrierea se poate realiza prin completarea ACESTUI FORMULAR până la data de 11 mai 2025. Mai multe detalii despre acest proiect sunt disponibile AICI. Proiectul West Summer University (WSU) este organizat în colaborare cu Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT).

Sperăm că informațiile de mai sus vor fi utile pentru elevii care își pregătesc viitorul educațional și profesional și vă mulțumim anticipat pentru sprijinu acordat!La finalul acestui e-mail se regăsește adresa oficială cu toate informațiile despre program, iar în cazul în care există orice nelămurire, nu ezitați să ne contactați la adresa 

Cu deosebită considerație, Echipa Serviciul pentru Relația cu Mediul Preuniversitar UVT