
Anunț important: Calendarul transferurilor pentru anul școlar 2025-2026
Direcțiunea Colegiului Național „Vasile Goldiș” Arad aduce la cunoștința celor interesați calendarul și condițiile de transfer pentru anul școlar 2025-2026.
1. Depunerea cererilor
Cererile de transfer pentru toate nivelurile de învățământ se depun la sediul colegiului, pe Calea Victoriei nr. 1-3, Arad:
- Perioada: 18 – 22 august 2025.
- Program: Între orele 8:00 și 14:00.
2. Comunicarea rezultatelor
- Rezultatele transferurilor vor fi comunicate telefonic în data de 28 august 2025.
3. Examene de diferență
- Susținerea examenelor de diferență, acolo unde este cazul, va avea loc în perioada 1 – 5 septembrie 2025, după un orar ce va fi stabilit ulterior (postat pe site).
- Este important de reținut că promovarea acestor diferențe este o condiție eliminatorie pentru aprobarea transferului.
4. Documente necesare pentru dosarul de transfer
Pentru a depune cererea, dosarul trebuie să conțină următoarele documente, pe lângă cererea tipizată:
- Foaie matricolă cu rezultatele obținute până în prezent.
- Adeverință cu media la purtare pentru fiecare modul, începând cu anul școlar 2024-2025.
- Adeverință de la Comisia de Disciplină, din care să reiasă dacă elevul a fost sau nu implicat în acțiuni înregistrate la comisie.
- Adeverință cu media de admitere la liceu (doar pentru elevii de liceu).
- Pentru gimnaziu: Adeverință cu mediile la Limba și Literatura Română și la Matematică pentru toți anii de gimnaziu.
- Pentru liceu: Adeverință cu mediile la Limba și Literatura Română, precum și la materiile specifice profilului (Matematică, Informatică și Fizică pentru profilul Real; Matematică, Fizică și Chimie pentru Științe; Istorie și Geografie pentru Filologie).
- Alte documente (diplome, certificate etc.) obținute la concursuri agreate de MEC.
- Copie după Certificatul de Naștere/C.I. al elevului
- Copie după C.I. a părintelui/tutorelui.
- Copie după sentința de divorț (dacă este cazul).
- Acte medicale relevante (dacă este cazul).
Cererea tipizată poate fi descărcată de pe site-ul școlii sau ridicată de la secretariat.
Cerere transfer primar
Cerere transfer gimnaziu
Cerere transfer liceu