REstart Literar la CNVG Arad în 23 octombrie 2023
Un eveniment pentru ,,minte, inimă și literatură” a avut loc astăzi, 23 octombrie 2023, la CNVG Arad, reconfigurând imaginea zilei de luni și receptarea ideii de lectură printre elevi.
În cadrul proiectului ARAD LITER ART, scriitorii Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu și Ioan Matiuț au fost prezenți în sala festivă a colegiului nostru, încântând asistența cu povești despre Cuvânt și despre salvarea prin poveste, ori despre supraviețuirea prin puterea povestirii (Șeherezadei), ca în ,,O mie și una de nopți” sau ca în ,,Metafora vie” a lui Paul Ricoeur, în care se vădește puterea creatoare a limbajului…
Căci, da, cuvântul are putere, mai cu seamă dacă înveți să îl îmblânzești și să îl dăruiești celorlalți sub cea mai frumoasă dintre reprezentările sale artistice: literatura. El poate fi mântuitor și eliberator, iar cei care citesc mult trăiesc mult, poate peste o mie de vieți și de lumi posibile, prin urmare cresc și se maturizează prin magia ficțiunii ca într-o poveste fără sfârșit… Despre toate acestea și despre multe altele au vorbit scriitorii bucureșteni Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu, dar și domnul Ioan Matiuț, arădean de-al nostru, ca și tânărul preot Vlad Sergiu Sandu, care a încurajat adolescenții să aibă flexibilitatea de a citi Cuvântul și de a-l înțelege în forma sa cea mai profundă și cea mai intensă…
În prezența doamnei director Petronela Ioja și a domnului director Matica Dan, a profesorilor de limba și literatura română Laura-Lia Bălaj, Livia Nadiș și Cristina Vancu, a domnilor profesori Adina Popuțe, Iunia Horodniceanu, Gabor Alin și Lucian Ardelean, elevii Colegiului Național ,,Vasile Goldiș” Arad au purtat o plăcută și inspiratoare discuție cu invitații noștri despre prezent(ul Poeziei) și chiar despre viitorul moștenirii literare al celor trei oameni de litere. Au participat la discuții elevii claselor de filologie (a XII-a D, a XII-a E, a XI-a D), dar și, pentru prima dată, boboceii clasei de Științe ale naturii (a IX-a C). Au fost apreciate intervențiile elevilor Denisa Roman și Tudor Botaș, întâlnirea cu scriitorii prelungindu-se sub farmecul euristic al dialogului dintre generații. Elevii au fost îndemnați să trăiască și să simtă frumos și, mai cu seamă, să citească mult, căci tot ce ne înconjoară este o poveste…
Dr. Prof. Laura-Lia Bălaj